Cum sa iti dezvolti perseverenta in 3 pasi.

pivot-or-persevereCare este cheia perseverentei? Desigur, daca faci un pas in fata si apoi inca unul vei ajunge la linia de sosire, insa sunt instrumente care te pot ajuta sa gestionezi mai bine provocarile, sa-ti atingi obiectivele si sa te bucuri de proces, nu doar sa ajungi acolo pur si simplu. Pentru a deveni mai perseverant poti incepe sa nu te mai indoiesti de tine, sa traiesti conform propriilor valori si sa ai grija de nevoile tale spirituale; si acestea sunt doar cateva exemple.

Pasul 1: Dezvolta-ti determinarea

  1. Stabileste clar ceea ce iti doresti. Poate ca obiectivul tau este specific: vrei sa urci pe Everest, sa incetezi sa fumezi sau sa iti gasesti un loc de munca mai bun. Sau poate este unul mai vag, ca de exemplu sa acorzi mai multa atentie familiei sau sa devii mai fericit. Indiferent in ce parte te-ai incadra, drumul catre atingerea obiectivelor va fi mai clar daca iti iei putin timp de gandire si pregatire.
  • Daca ai un obiectiv specific, fa-ti un plan pentru a-l atinge. Cauta informatii despre pasii pe care ar trebui sa-i parcurgi; si fa-ti si un program pe care sa-l urmezi in acest sens. Pentru fiecare pas stabileste un termen limita pana la care sa-l indeplinesti.
  • Indiferent de obiectiv, pregateste-te sa linvestesti timp si efort. Este nevoie de multa practica pana sa-ti dezvolti forta mentala, insa poti incepe de pe acum.
  1. Inceteaza sa te mai indoiesti de tine. Primul obstacol pe care este posibil sa-l intalnesti este increderea in sine. Este foarte dificil sa progresezi daca nu crezi ca esti in stare sa perseverezi. Poate ca in acest moment obiectivele tale par imbosibil de atins, insa esti indeajuns de puternic si inteligent incat sa ajungi acolo. Chiar daca obiectivul tau este sa depasesti obstacolele si problemele pe care le intalnesti in viata, tu esti in stare sa faci si asta.
  • Nu te compara cu ceilalti. In acest fel, inevitabil vei ajunge sa te indoiesti de tine. Esti capabil sa perseverezi folosindu-ti propriile puncte forte, iar progresul tau va fi diferit de al celorlalti.
  • Daca in viata ta sunt lucruri care dauneaza propriei increderi in sine, scapa de ele. De exemplu, daca ai obiceiuri daunatoare cum ar fi sa bei, sa folosesti droguri sau sa consumi alimente nesanatoase, iti va fi greu sa te simti ca o persoana capabila sa persevereze. Actioneaza astfel incat sa scapi de comportamentele adictive si de obiceiurile nesanatoase.
  • Petrece timp facand lucruri la care te pricepi. O modalitate excelenta de a-ti intari increderea in sine este sa-ti exersezi diverse abilitati, cum ar fi sa faci sport, sa creezi arta, sa gatesti, sa citesti, sa tricotezi sau sa gradinaresti. Petrece timp facand lucruri care iti aduc satisfactie si te fac sa te simti bine.
  1. Invata sa te detasezi. Frustrarea aparuta in urma incidentelor mici, dar stresante, iti consuma multa energie, energie care ar putea fi folosita in scopuri mai productive. Perseverenta presupune si sa stii sa te detasezi de lucruri. Este mult mai usor de spus decat de facut, insa poti incepe sa exersezi chiar de acum. Data viitoare cand esti prins in trafic sau cand simti ca incepi sa te enervezi la comentariul cuiva, incearca sa te detasezi folosind urmatoarea tehnica:
  • Gandeste inainte sa vorbesti sau sa actionezi. Acorda-ti cateva minute sa te gandesti inainte sa faci ceva. Gandeste-te cat de insignificant este evenimentul raportat la imaginea de ansamblu.
  • In timp ce te gandesti lasa-te sa simti iritarea sau furia in corp, apoi simte cum scade in intensitate.
  • Respira adanc de cinci ori. Respira in asa fel sa simti cum stomacul se mareste cand inspiri, respectiv cum se micsoreaza cand expiri. Inspira pe nas si expira pe gura.
  • Continua-ti ziua, actionand in mod detasat si corespunzator situatiilor aparute. Daca stai la o coada, asteapta-ti randul cu rabdare (si cand ajungi in fata nu te certa cu persoana care lucreaza la ghiseu). Daca cineva a facut un comentariu rautacios, raspunde-i cu un zambet si detaseaza-te de situatie. Sunt lucruri mai importante catre care sa-ti intrepti energia.
  1. Nu te lasa influentat de persoanele rautacioase. In timp ce lucrezi la a-ti atinge obiectivul, sau doar la a persevera in viata de zi cu zi, s-ar putea sa intalnesti persoane ca se vor indoi de tine sau iti vor spune ca nu vei obtine ceea ce iti doresti. Nu te lasa influentat de comentariile lor. Intelege doar ca de obicei oamenii sunt negativisti ca rezultat al propriilor probleme cu care se confrunta.
  • Daca obiectivul tau este unul maret, cum ar fi sa urci pe Everest, vei intalni persoane care iti vor spune ca nu poti face asta. Asa se intampla de obicei. Ai incredere in tine si gandeste-te la momentul in care le vei putea demonstra ca se inseala.
  • Daca sunt oameni in viata ta care sunt negativisti si par sa-si fi propus sa te impiedice sa-ti atingi obiectivul, este in ordine sa incetezi te mai intalnesti cu ei sau sa limitezi timpul petrecut alaturi de ei.
  1. Cunoaste-ti valorile personale. Cunoasterea valorilor personale te va ajuta sa gestionezi mai bine situatiile cu care te vei confrunta si te va ajuta sa ramai focusat pe ceea ce iti doresti. Care iti sunt valorile? Pentru ce lupti si ce rol are asta in viata ta? Nu este usor sa raspunzi la aceste intrebari, dar cu fiecare experienta de viata vei fi mai aproape sa te intelegi pe tine si perspectiva ta asupra lumii. Urmatoarele sfaturi pot fi de asemenea de ajutor:
  • Informeaza-te despre diverse perspective. Chiar daca te simti stapan pe o anumita chestiune, incearca sa intelegi si cealalta versiune. Acumuleaza cat mai multe cunostinte despre subiectele care te intereseaza.
  • Daca esti o persoana religioasa, studiaza amanuntit invataturile cultivate de religia ta. Poarta conversatii despre etica si moralitate.
  • Mediteaza. Exploreaza-ti propia minte si invata sa-ti asculti propria constiinta.
  1. Observa daca te bucuri de viata.  Perseverenta poate insemna sa investesti foarte mult timp realizand sarcini dificile si plictisitoare. Totusi, fiind constient ca depui acest efort pentru a-ti atinge obiectivele, viata va tinde sa fie frumoasa. Nu treci pur si simplu prin viata, ci te bucuri la maxim de ea. Daca apar teama si resentimente si nu te mai bucuri de provocari, s-ar putea sa vrei sa-ti schimbi traseul.
  • Asta nu inseamna ca in drumul tau spre atingerea obiectivelor nu vor exista si lucruri neplacute. In timp vei invata sa faci diferenta intre frustrarea temporara si negativitatea de lunga durata.
  • Ce instrumente ai la dispozitie care sa te ajute sa fii mai pozitiv? De exemplu, ai putea sa stabilesti ca in fiecare saptamana sa iesi la o cafea sau sa vorbesti la telefon cu cel mai bun prieten – in acest fel vei avea pe cineva care sa te asculte atunci cand lucrurile merg mai rau; sau ai putea sa iesi la alergare alaturi de cainele tau, pentru a-i permite mintii tale sa se relaxeze.

Pasul 2: Depaseste obstacolele

  1. Infrunta realitatea. Este un mare avantaj daca poti sa infrunti provocarile aparute in viata, dar in acelasi timp este un lucru dificil de facut. Cand apare o situatie mai dificila, este mai usor s-o ignori, s-o maschezi sau sa amani sa iei o decizie in legatura cu aceasta. Incearca sa vezi obstcolele exact asa cum sunt astfel incat sa-ti dai seama care este cea mai buna solutie – s-o ocolesti sau s-o infrunti.
  • Fi sincer cu tine insuti. Daca te-ai abatut din drumul catre obiectivul tau, asuma-ti acest lucru. De exemplu, daca obiectivul tau este sa publici o carte si totusi nu ti-ai alocat timp sa scrii, asuma-ti acest lucru in loc sa inventezi scuze.
  • Nu invinovati pe cine nu trebuie. Nu ai inceput antrenamentul pentru cursa de 5 kilometri pentru ca seful tau iti da prea mult de lucru, copiii te-au tinut ocupat sau pentru ca este prea frig afara – ti se par cunoscute aceste afirmatii? Aminteste-ti de puterea de actiune pe care o ai in propria ta viata si foloseste-o, chiar daca va trebui sa incepi de la zero.
  • Evita sa fugi de realitate. Situatiile dificile pot fi rezolvate temporar daca apelezi la alcool, televizor, droguri, mancare, jocuri video; dar aminteste-ti ca este doar temporar. Daca incerci sa amani lucrurile pentru ziua de maine deoarece esti prea ocupat sa infrunti situatia, aceasta va face doar ca situatia sa se agraveze.
  1. Analizeaza bine optiunile. Vei ajunge mai repede unde iti doresti daca iei decizii pe baza unor argumente solide, decat daca le iei in urma unui impuls de moment. De fiecare data cand intalnesti un obstacol, analizeaza situatia din unghiuri diferite inainte sa actionezi. Intotdeauna exista mai multe solutii prin care poti rezolva lucrurile, iar tu vrei sa-ti dai seama care este cea mai potrivita fara sa o iei pe scurtatura.
  • Cauta sfaturi de la cei intelepti. Ceilalti pot fi de mare ajutor atunci cand trebuie sa iei o decizie importanta. In cazul in care cunosti persoane care au trecut prin situatii similare, intreaba-i cum au rezolvat situatia. Ai doar in minte ca solutia lor nu este neaparat complet aplicabila si in cazul tau.
  • S-ar putea sa fie util sa ai cateva modele ale caror valori se aliniaza cu ale tale – oameni din viata ta, celebritati, personalitati religioase. Gandeste-te cum ar proceda aceste persoane in situatia cu care te confrunti si vezi daca asta te-ar putea ajuta in vreun fel.
  1. Asculta-ti constiinta. Este principalul factor decizional. Cum crezi ca este cel mai potrivit sa actionezi? Intotdeauna cea mai buna solutie este cea luata dupa cum ti-a dictat constiinta, chiar daca aparent pare a nu fi asa. Cand actionezi astfel, poti fi sigur ca ai facut tot ce ce puteai mai bine. Daca mai tarziu apar indoieli si neclaritati, vei trece mai usor peste acestea stiind ca ai actionat asa cum ti-a dictat constiinta.
  • Drumul cel bun este foarte evident uneori, insa uneori este si neclar. Fa ceea ce ai nevoie pentru a-l descoperi, fie ca asta inseamna sa meditezi, sa participi la o slujba religioasa, sa scrii in jurnal, sau orice altceva care te-ar putea ajuta sa te lamuresti.
  1.  Sustine-ti punctul de vedere. Dupa ce iei o deicizie despre care sti ca este cea corecta, sustine-o cu tot sufletul. Infrunta criticile, greutatile si propriile indoieli. Este nevoie de curaj pentru a actiona conform propriilor credinte, mai ales cand nu sunt asemenea cu cele ale majoritatii. Dar poti capata incredere si putere gandindu-te ca ai analizat cu atentie optiunile si ai actionat conform propriilor credinte.
  2.  Invata din greseli. Nu vei reusi intotdeauna din prima. Devii mai intelept atunci cand gresesti de mai multe ori, dar de fiecare data faci ceva diferit. Analizeaza ceea ce s-a intamplat si vezi ce poti lua din experienta respectiva, apoi aplica ceea ce ai invatat data urmatoare cand vei intalni un alt obstacol.
  • Chiar si cei mai puternici oameni gresesc. Ai grija sa nu cazi in capcana de a te supara pe tine insuti atunci cand ceva nu merge bine. In schimb, pune la cale o noua strategie prin care sa-ti atingi obiectivul, gandindu-te ca de aceasta data va iesi diferit.

Pasul 3: Ramai puternic

  1.  Ai grija de sanatatea mintii si a corpului tau. Cand ai ganduri negative si nici nu esti in forma din punct de vedere fizic, poate fi mai greu sa depasesti situatiile dificile si sa-ti atingi obiectivele. Pentru a deveni mai perseverent ai grija zilnic de sanatatea ta. Cateva lucruri de care poti tine cont sunt:
  • Consuma alimente naturale. Ai grija sa iti iei toti nutrientii necesari, sa consumi fructe si legume de sezon. Opteaza pentru cereale integrale si grasimi sanatoase. Incearca sa nu consumi prea multe alimente procesate.
  • Asigura-te ca dormi suficient. Un somn de-o noapte poate face diferenta intre a avea o zi buna sau una mai putin buna. Dormi 7-8 ore in fiecare noapte daca este posibil.
  • Fa miscare. Indiferent ca iti place sa te plimbi, sa alergi, sa mergi pe bicicleta, sa faci yoga, sa inoti, sa dansezi sau orice altceva, fa cat mai multa miscare zilnic. Iti va da o stare de spirit mai buna si te va mentine in forma pentru situatiile dificile. Poti incepe de la doar 30 de minute de activitate fizica zilnica.
  1. Implica-te in comunitate. Inconjoara-te cu oameni care te cunosc si care te vor sprijini in a-ti atinge obiectivele. De asemenea, ofera-le si tu sprijin, astfel incat sa fii parte din comunitate. Incearca sa fii cineva la care ceilalti apeleaza si nu te sfii sa apelezi la ei cand ai nevoie de ajutor.
  • Fii un fiu, o fiica, o ruda, un parinte si un prieten de nadejde. In vremurile grele iti vor fi de mare ajutor aceste relatii apropiate cu familia si cu prietenii.
  • Implica-te in comunitatea in care locuiesti. Poti face voluntariat, sa participi la diferite cursuri, sa mergi la intalnirile comunitatii sau sa incurajezi echipele locale – acestea te vor face sa te simti parte din ceva mai mare.
  1. Ai mereu in minte viziunea. In loc sa te concentrezi pe dificultatile care apar in fiecare minut, in fiecare zi, aminteste-ti si ceea ce vrei sa obtii pe termen lung. Gandeste-te ca fiecare provocare va trece intr-un final si da tot ce ai mai bun pentru a o depasi in forta si intr-un mod placut, astfel incat mai tarziu, cand iti vei aminti de situatia respectiva, sa fii mandru de felul in care ai actionat. Intelege ca problemele tale sunt importante pentru tine, dar nu si pentru ceilalti. Constientizeaza cat de mare este lumea si stai conectat la ceea ce se intampla.
  • Pentru a ramane conectat si informat cu privire la ceea ce se intampla in jur poate fi de ajutor sa citesti carti, articole si sa urmaresti stirile.
  • Incearca sa afli si perspectivele celorlalti. Iesi cu nepoata la o inghetata sau viziteaza o matusa mai in varsta.
  1.  Ai grija de latura ta spirituala. Multe persoane au observat ca se simt bine si plini de energie atunci cand simt ca fac parte din ceva mai mare. Latura spirituala te poate ajuta sa-ti gasesti din nou scopul atunci cand nu mai stii ce sa faci.
  • Daca esti o persoana religioasa, participa regulat la slujbe. Daca te rogi, fa-o des.
  • Practica meditatia sau alte forme de constientizare a spiritualitatii.
  • Petrece timp in natura si permite-ti sa te bucuri de minunile din paduri, oceane, rauri si cer.
  1.  Ramai fidel propriilor credinte. Vei persevera daca vei continua sa actionezi in concordanta cu propriile valori. Cand ceva din viata ta incepe sa te deranjeze, schimba-l. Continua sa-ti ajustezi drumul pana cand iti vei atinge obiectivul.                                     [Sursa: Wikihow. Traducerea si adaptarea: Catalina Bericov].
3 replies

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] Wikihow. Traducerea si adaptarea: Catalina Bericov. Te-ar putea interesa: Cum sa iti dezvolti perseverenta in 3 pasi si 7 strategii pentru a esua in […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *