3

Ce ii face atat de sexy pe alergatori, potrivit studiilor.

Nu ai suficiente motive pentru a alerga? Iti mai dam noi unul. Tipii care alearga pe distante mare s-ar putea sa aiba mai mult succes la femei. La urma urmei, un studiu recent  asociaza rezistenta barbatilor de a alerga cu un potential de reproducere mai mare…

Cercetatorii de la University of Cambridge au realizat un studiu pe 532 de alergatori, dintre care 439 de barbati si 103 de femei, care au participat la un semi-maraton in Nottingham, in Anglia. In prima faza, oamenii de stiinta au cronometrat timpul in care alergatorii au termina cursa. Dupa asta, le-au fotografiat mainile si au calculat raportul dintre degete, mai exact raportul dintre lungimea aratatorului si lungimea inelarului.

Ce au descoperit? Maratonistiii care au prezentat cel mai mic raport dintre cele doua degete (asa-numit un raport “masculinizat”) au terminat cu 24 de minute si 33 de secunde mai repede decat cei care au avut cel mai mare raport dintre aratator si inelar.

Studiile anterioare au atribuit un raport mic intre degete cu o mai mare expunere la testosteron ca fetus. De asemenea, raportul digital mic este asociat cu un apetit sexual mai ridicat, un numar mai mare de spermatozoizi si coordonare spatiala mai buna.

Biologul evolutionist Dr. Danny Longman, autorul principal al studiului, a declarat:

Observatia potrivit careia rezistenta la alergare este asociata cu potentialul de reproducere sugereaza faptul ca femeile din trecutul indepartat considerau alergatul ca un semn bun pentru partenerul sexual.

Potrivit acestei teorii, in preistorie, barbatii care  puteau sa alerge mai mult erau mai buni vanatori si puteau sa isi urmareasca prada pe distante mai mari, mai mult timp, asadar chiar puteau sa se intoarca acasa cu mancare, nu cu mana goala.

Longman si echipa sa au subliniat faptul ca studiul nu sugereaza ca barbatii de azi pot deveni mai atragatori doar daca alearga mult, asa ca barbatii maratonisti nu ar trebui sa se planga daca fetele nu fac – totusi – coada…

“E de inteles ca studiul nu a demonstrat ca femeile sunt atrase in mod precis de barbatii care alearga”, au explicat cercetatorii. “Desigur ca abilitatile de a vana si succesul reproductiv pot fi corelate cu o variabila independenta, care este ea insasi motivul pentru care barbatul are succes – si nu neaparat pentru ca este un bun vanator”…

Sursa articolului: Huffingtonpost.com

Traducerea si adaptarea: Teodora Bondoc

FingerLengthDiagram2

2 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *